Secretarul Trezoreriei americane Timothy Geithner avertizează într-o scrisoare către Harry Reid, liderul majorităţii din Senat, că Statele Unite vor rămâne fără bani la sfârşitul lunii martie a acestui an.
Scrisoarea secretarului Trezoreriei vine ca un răspuns la solicitarea liderului majorităţii din Senat despre când va fi atinsă limita datoriei publice şi evaluarea unei situaţii în care Statele Unite ar intra în default.
Timothy Geithner cere ridicarea plafonului de îndatorare la 14.290 miliarde de dolari, de la 13.950 miliarde cât este în acest moment. Trezoreria americană estimează că datoria publică americană va ajunge la limita actuală între 31 martie 2011 şi 16 mai 2011, în funcţie de evoluţia economiei. Decizia Congresului american ar trebui să vină până la sfârşitul primului trimestru al anului.
“Dacă plafonul maxim de îndatorare nu va fi ridicat, Statele Unite vor intra în default, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, iar consecinţele asupra economiei americane ar fi dezastruoase. Milioane de americani şi-ar pierde locul de muncă, iar efectele se vor şimţi pe parcursul mai multor decenii”, avertizează secertarul Trezoreriei în scrisoarea către senatorul american.
Sursa : money.ro
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu