Descoperiri in Munti Neamtului

Munţii Neamţului s-au remarcat, secole la rând, prin frumuseţea de neeglat a locurilor şi prin bogăţia tradiţiilor populare. Dincolo de acestea, însă, aceiaşi munţi s-au dovedit, ceva mai recent, a fi încărcaţi de taine pe cât de uluitoare, pe atât de greu de elucidat. Descoperirile făcute de un profesor din partea locului, au avut darul să stârnească largi controverse în rândul istoricilor şi să aducă zona în centrul atenţiei, transformând-o într-un ţinut al misterelor de nepătruns. Printre altele, aici au fost găsite tăbliţe din lut, imprimate cu pictograme care ar putea constitui forme ale celor mai vechi screri din lume,  precum şi două ciudate structuri din piatră, una semănănd izbitor cu un OZN, iar cealaltă aducând, la fel de izbitor, cu celebrul Sfinx din Munţii Bucegi.

Tăbliţe scrise, vechi de 7.500 de ani

Dumitru Ioniţă este doctor în istorie, filosofie şi drept internaţional. Locuieşte în comuna nemţeană Farcaşa şi ativează ca profesor de ştiinţe socio-umane, la liceul din Borca. Este autorul a nu mai puţin de 220 de studii şi articole istorice, toate apreciate la nivel naţional şi nu numai. Şi-a dedicat viaţa descoperirii de comori arheologice şi, de-a lugul carierei sale de până acum, a scos la lumină peste 2.000 de piese, inestimabile valoric. În palmaresul descoperirilor sale -unele din ele strânse într-o colecţie personală unicat- sunt incluse sceptrul voievodal ceremonial al lui Ştefan cel Mare, sigiliul din aur al lui Cuza, icoana lui Daniil Sihastru, paftalele lui Petru Rareş, un pumnal al domnitorului Constantin Brâncoveanu, o halebardă de ceremonial a lui Ioan Vodă cel Viteaz şi harta de la 1590 a cartografului Abraham Ortelius, în care Dacia apare pentru prima oară trecută pe globul pământesc. Pentru activitatea ştiinţifică, arheologică şi publicistică, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară i-a conferit profesorului Ioniţă un „Hrisov al recunoştinţei”, distincţie cu care foarte puţine persoane din România se pot lăuda. În ultima perioadă de timp, profesorul Dumitru Ioniţă şi-a concentrat aria cercetărilor în arealul locurilor sale de baştină, convins fiind că acestea ascund comori istorice care aşteaptă să fie scoase la lumină. Convingerea sa a început să fie conturată în momentul în care, pe raza localităţii Farcaşa, a descoperit o conductă medievală de aducţiune a apei, construită din olane de ceramică, cea mai lungă de acest tip din ţară. Nu după mult timp, în situl arheologic pe care l-a deschis la poalele Masivului ceahlău, în punctul denumit Vadu Rău, profesorul a găsit 120 de tăbliţe din lut ars, incripţionate cu simboluri protoliterate -imagini reprezentând forme primitive de scriere, din perioada neolitică. Tăbliţele protoliterate descoperite de profesorul Ioniţă s-au dovedit a data din perioada anilor 5.500 înainte de Hristos şi sunt identice, ca formă şi mod de exprimare, cu cele din anticul Sumer şi din Insula Paştelui. Deosebirea este însă aceea că tăbliţele sumeriene, considerate actualmente a constitui prima formă de scriere din istoria omenirii, sunt cu cel puţin 1.000 de ani mai noi decât cele descoperite la poalele Ceahlăului! „Acest lucru dovedeşte, în mod indiscutabil, că primele scrieri din lume au apărut aici, pe plaiurile noastre şi nu în altă parte a globului pământesc”, a afirmat profesorul Ioniţă. El a mai spus că va face toate demersurile pentru a ni se recunoaşte acest lucru pe plan internaţional.

OZN-ul din 90 de plăcuţe din piatră

În acelaşi sit arheologic deschis la Vadu Rău, profesorul Dumitru Ioniţă avea să mai facă o descoperire pe cât de uluitoare, pe atât de misterioasă. La doar un metru şi jumătate sub pământ, el a găsit o ciudată structură din piatră, semănând izbitor cu un OZN. Uimitor este faptul că obiectul, având greutatea de 12 kilograme, înălţimea de 14 centimetri şi circumferinţa de aproape un metru, nu este o creaţie întâmplătoare a naturii, ci -cât se poate de evident- un produs construit în mod inteligent. OZN-ul din Ceahlău este compus din nu mai puţin de 90 de plăcuţe din piatră, îmbinate între ele cu un material liant care, studiat fiind, s-a dovedit a fi cu desăvârşire necunoscut. „Nu este ciment, nici argilă şi nici vreun alt adeziv cunoscut şi folosit de-a lungul istoriei, până azi. Probabil că respectivul liant, de o duritate extremă, nici nu are corespondent pe Terra”, a spus profesorul Ioniţă. La o primă examinare, straniul obiect a fost datat cu o vechime estimativă de cel puţin 2.000 de ani. Cât despre scopul în care a fost construit, părerile sunt, deocamdată, împărţite şi se limitează doar la presupuneri. Unii cred că ciudatul OZN avea rol de obiect de cult, în cadrul diferitor ritualuri religioase. Alţii, adepţi ai teoriei extraterestre, sunt de părere că ciudăţenia este o reproducere, la scară redusă, a unui obiect venit din Cosmos. Adevărul va fi elucidat numai dacă specialiştii vor reuşi să stabilească cu exactitate atât provenienţa şi menirea obiectului descoperit, cât şi compoziţia adezivului necunoscut. Până atunci, totul este sortit să rămână doar la stadiul de mister.

Fratele mai mic al Sfinxului din Bucegi

La puţină vreme după descoperirea OZN-ului din piatră, profesorul Dumitru Ioniţă avea să găsească, în perimetrul aceluiaşi sit arheologic, un alt obiect la fel de misterios. De data aceasta era vorba de o structură semănând pregnant cu profilul celebrului Sfinx din Masivul Bucegi. Obiectul, cu o greutate de 2,5 kilograme şi (în mod ciudat) cu exact aceeaşi înălţime de 14 centimetri, ca şi OZN-ul descoperit anterior, s-a dovedit a fi, la rândul lui, o creaţie produsă în mod conştient. Sfinxul miniatural descoperit pe Ceahlău este aşezat pe un mic piedestal din piatră, metoda şi materialul de îmbinare rămânând deocamdată, la fel ca şi în cazul OZN-ului, cu desăvârşire necunoscute. Conform primelor concluzii care s-au tras după descoperirea făcută, obiectul ar avea o vechime oarecum egală cu cea a OZN-ului pietrificat, adică de aproximativ 2.000 de ani, iar menirea sa iniţială a fost, cel mai probabil, de folosire ca obiect de cult. Asemănarea sa izbitoare cu Sfinxul din Bucegi este însă de natură să întărească o ipoteză care, ani la rând, a rămas doar la stadiul de simplă presupunere: aceea că şi binecunoscutul Sfinx, la rândul lui, nu a fost modelat de forţele naturii, ci a fost sculptat în mod conştient, cu scopuri încă necunoscute (posibil ca reprezentare a vreunei zeităţi), servind mai apoi drept model pentru unele copii în miniatură, făcute de civilizaţiile existente cu mii de ani în urmă, pe teritoriul ţării noastre. Dumitru Ioniţă este sigur că în România mai există şi alte reproduceri ale Sfinxului, nedescoperite, după cum este încredinţat că în situl arheologic de la poalele Ceahlăului mai sunt încă multe comori arheologice, care aşteaptă să fie scoase la lumină. „Situl de la Vadu Rău, deschis în octombrie 2009, a scos la iveală un sanctuar megalitic ce are corespondent cu cel de la Stonehenge, Anglia. Descoperirile făcute una după alta, în acelaşi perimetru, nu pot fi doar simple coincidenţe. Să nu uităm că Ceahlăul era considerat, cu mii de ani în urmă, munte sfânt şi sălaş al celui mai mare zeu dintre zei, Zamolxis. Poate că civilizaţiile de atunci, umane sau -de ce nu?- extraterestre, ne-au lăsat mesaje pe care noi, acum, trebuie să le descifrăm”, a conchis profesorul Ioniţă.

Ciprian Predescu

Sursa: Revista Performanţa